Cornulețe în două culori

Am revenit cu o rețetă atât de dragă mie. Minunatele cornulețe în două culori!!! Gustul lor nu poate fi descris, nici măcar nu au nevoie de vreo descriere, sunt pur și simplu de departe cele mai bune pentru mine! Rețeta aceasta, fără laude, ar trebui dată din generație în generație să nu se piardă, iar eu aleg astăzi la rândul meu să o împart cu voi! Gata vorbăria, să trecem la descrierea pas cu pas a rețetei pentru că asta e cel mai important!

Într-adevăr pregătirea cornulețelor durează mai mult timp, pentru că aluatul trebuie lăsat la dospit, dar odată ce aluatul a crescut, rulatul cornulețelor merge extraordinar de repede, iar timpul de coacere este scurt, v-am spus asta ca să vă încurajez, pentru că rezultatul final vă va da pe spate

Ingredientele pentru aluat:

  • 400ml lapte
  • 200 ml ulei
  • 1 pachețel drojdie
  • 750 g făină
  • 2 ouă
  • 3 linguri zahăr
  • 3 linguri cacao
  • puțină sare

Ingrediente pentru sirop:

  • 200g zahăr
  • 1 cană apă
  • opțional 2-3 picuri esență de rom

Pentru umplutură:

  • 1 pachet rahat

Se pune la încălzit laptele până devine călduț, mare atenție, laptele nu trebuie să fiarbă, trebuie doar puțin încălzit. Când laptele este potrivit, se închide flacăra de la aragaz, se adaugă drojdia, în bucăți mici sfărâmate cu mâna, în lapte. Peste lapte se pune o lingură de făină și se lasă la dospit câteva minute dacă în bucătărie este cald, până când laptele va avea o consistență mai groasă, altfel poate dura mai mult.

Conținutul se pune într-un bol mare, cu cât este mai mare bolul, va fi mai ușor de frământat aluatul. În bol se mai adaugă 2 ouă întregi, 3 linguri de zahăr, puțină sare și tot pe rând făina cântărită. Când aluatul începe să prindă formă puteți eventual să îl frământați direct pe masă, tapotând masa cu puțină făină, mai ales în cazul în care nu prea aveți forță în mâini sau nu sunteți obișnuiți cu frământatul. Partea aceasta a fost și pentru mine mai grea, dar odată cu experiența ne va fi din ce în ce mai bine. După ce ați frământat, până când aluatul se desprinde ușor de pe degete, puneți aluatul înapoi în vas și treptat adăugați uleiul, dar din ulei veți lua 3-4 linguri, pentru a fi amestecat ulterior cu cele 3-4 linguri de cacao.

20171104_113301.gif

Se frământă aluatul până când devine cum vă spuneam mai sus, ușor detașabil de pe degete. Acesta este semnul după care vă dați foarte simplu seama, că aluatul este gata.

În continuare, se va lăsa aluatul la dospit, în vasul, pe care îl puteți acoperi cu un prosopel de bucătărie, deoarece ajută mai repede la dospit.

Eu am așezat aluatul pe un scaun, lângă calorifer și l-am lăsat la dospit aproximativ 1 oră. După această etapă totul decurge de la sine. Aluatul se pune pe masă și trebuie împărțit în 2 părți egale. Una din părți, o așezați într-un bol și încorporați amestecul de cacao cu ulei de care v-am zis. Cele 2 părți de aluat, trebuie împărțite în mai multe părți egale. Apoi se va lua din fiecare culoare, câte o bucată de aluat care se întinde cu sucitoarea și se vor pune una peste alta la fel ca și în imaginile ce le voi atașa mai jos.

_DSC841320171104_120537_DSC8417

După acest pas, ar fi bine să aveți la dispoziție un pinten, pentru a tăia aluatul în 8 părți egale. Se poate tăia folosind cuțitul, dar este mult mai ușor și mai rapid cu pintenul.

Urmează așezarea rahatului și rularea aluatului. După ce ați format cornulețul lucrați puțin la capete ca să nu se desfacă. După ce cornulețele în două culori, au fost așezate în tavă se mai lasă puțin la dospit, până își modifică mărimea. Cresc foarte frumos și repede, dacă e cald în bucătărie.

_DSC8438_DSC8449_DSC8451

_DSC8456.jpg

Tava se va pune la cuptor pentru 25-30 de minute la 175(160-180) de grade. Le veți observa foarte ușor cum prind  culoare și veți sti că sunt gata. Temperatura eu am specificat-o aproximativ, deoarece cuptoarele diferă.

Înainte să scoatem cornulețele din cuptor, vom face siropul pe foc, din 200g zahăr și apă cam cât să acopere zahărul, aproximativ o cană. Opțional se poate adăuga și puțină esență de rom. Cât încă siropul este cald, se vor introduce cornulețele proaspăt scoase din cuptor, rând pe rând în sirop. Trebuie lucrat rapid sau dacă siropul începe să se răcească se poate reîncălzi.

La sfârșit delicioasele cornulețe în două culori, pot fi trecute opțional prin nucă de cocos.

Această rețetă, vă recomand să o încercați în weekend, când aveți mai mult timp la dispoziție.

În concluzie, niciunde nu am mâncat cornulețe atât de moi, însiropate și gustoase. Aroma lor va fi de neuitat, așa că vă urez mult spor și poftă bună!

_DSC8471_DSC8510_DSC8453_DSC8512_DSC8517

Raffaello – Gust dulce și rafinat

Dragii mei, mărturisesc că abia am așteptat să scriu din nou aici. Nu e nimic mai frumos decât să împărtășesc cu voi experiențele mele în bucătărie! Săptămâna ce tocmai a trecut a fost destul de aglomerată pentru mine, nu știu însă cum au trecut zilele în dreptul vostru, dar sper că ați început săptămâna cu forțe noi.

Astăzi doresc să vă propun unul din deserturile mele preferate. Cuvântul cheie, care descrie cel mai bine desertul propus ar fi ,,rafinat’’. Da, așa este! Gustul dulce și rafinat, al bomboanelor Raffaello. Sunt atât de delicioase, încât nu mă pot abține să mănânc mai mult decât trebuie. Dimineața, seara, oricând deschid frigiderul!!:)).

Rețeta o am de la mama mea, care are o gama variată de rețete de tot felul! Deci dacă voi rămâne vreodată în pană de idei, am la cine apela!! Acum să vă destăinui ingredientele magice, pentru un gust de neuitat.

Pentru Raffaello avem nevoie de:

  • 200g unt
  • 200g zahăr pudră
  • 150g lapte praf
  • 1 praf vanilat
  • 200g nucă de cocos (150g pentru rețetă și 50g la sfârșit)
  • jumătate dintr-o foaie mare de napolitana

Pentru început se freacă untul cu zahărul pudră.Dacă untul este la temperatura camerei, va fi ușor de mânuit cu o spatulă de silicon. Puteți să încorporați cele 2 ingrediente și cu mâna, cum vă este mai ușor. La final ar trebui să arate ca și în poza următoare.

_DSC8371.jpg

După acest pas, adăugăm laptele praf și zahărul vanilat, repetând același proces ca mai devreme. Când ingredientele s-au amestecat bine, luăm foaia de napolitană și o vom sfărâma în bucăți cât mai mici peste compoziție, adăugând și cele 150g de nucă de cocos.

_DSC8374.jpg

Se amestecă ingredientele până când totul devine uniform. Vom pune pentru 30-40 de minute compoziția la frigider. După cele 30 de minute, putem începe să dăm formă bomboanelor Raffaello, partea mea preferată!!! Fiecare bomboană se trece prin nucă de cocos la sfârșit.

20171030_13434420171030_134159

Le puteți servi la temperatura camerei, eu obișnuiesc să le pun la rece și le scot din frigeder cu 10 minute înainte să le mănânc.

Sper că am reușit să vă fac poftă cu aceste delicatese, ușor de realizat, care oricât le-aș mânca, nu mă voi sătura niciodată de ele.

Va doresc o zi frumoasă!!!

Thank you, Kenosis Design, for the amazing wood tray.

_DSC8381_DSC8397_DSC8407